Gabi-Gandul meu este tot la tine.Astazi vreau sa vin la tine la cimitir,simt ca sunt mult mai aproape de tine.Acolo am impresia ca ma intelegi mai bine.Mult mai bine...
S-au scurs cinci luni, din viata mea, fara tine. Nu am stiut niciodata ce inseamna durerea, cu adevarat, pana sa te pierd. Inca ma trezesc, in fiecare dimineata, sperand ca totul a fost un cosmar. Dar nu. Nu si de data asta.Si tu imi spui ca trebuie sa ma obisnuiesc!.
George-Trebuie.Este lucrul cel mai intelept pe care trebuie sa-l faci.Se spune ca timpul vindeca tot.Asa se va intampla si cu tine,dar trebuie sa ai rabdare.
Gabi-Spui prostii .Aceasta este o iluzie, inventata de om,si nu face decat sa adanceasca, din ce in ce mai mult, o rana incurabila. Pana in punctul in care o transforma in cicatrice. Una puternic vizibila, ce iti va reaminti, permanent, ca acel loc nu va putea fi reumplut niciodata.
George-Pana ne vom revedea, ai amintirile tale frumoase.Amintiri pe care nu le vei uita niciodata.
Toate momentele petrecute impreuna. Fiecare zambet. Fiecare lacrima. Fiecare sfat. Prima zi in care te-am tinut in brate. Prima zi in care ti-am promis ca voi fi langa tine mereu. Si apoi, ultima care vad ca inevitabil nu o poti uita.Ultima zi petrecuta impreuna stiu ca a fost foarte traumatizanta pentru tine.Pe aceasta ar trebui sa o uiti.
Trebuie sa fi constienta ca oriunde voi fi, te voi veghea in permanenta,intr-o prezenta tacuta.Astazi nu trebuia sa luam legatura,dar nu am rezistat durerii tale.Nu vreau sa incalc regulile,asa ca acest mesaj va fi mai scurt.Trebuie sa incerci si sa fii tare,sa mergi pe drumul tau cu fruntea sus.Suflete,trebuie sa intelegi ca de acum incolo esti singura pe un drum pe cont propiu.Nu ai voie sa uiti acest lucru.Singura care te poti ajuta esti tu.
Gabi-Nu-mi ramane decat sa sper ca va mai exista ceva, candva, undeva,ce ne va aduce impreuna. Din nou. Sunt sfaturi bune,dar greu de pus in aplicare. Visez in fiecare noapte, chipul tau , cum ma priveste si incearca sa-mi vorbeasca. Si ma trezesc,apoi dispare. Si raman, iar, eu cu mine. Si cu durerea ce incearca a-mi exploda prin fiecare por. Realizez consecintele incercarilor. Incerc sa am credinta. Cred in amintirile mele. Imi amintesc fiecare clipa si ma consolez plangand. Si plang din cauza regretelor ca nu mai esti langa mine. Si regret ca nu pot readuce zambetul tau, demult stins. Si apoi zambesc iar. Pentru ca ai fost in viata mea. Pentru tot ce-a fost. Pentru ca inca esti si nu vei muri niciodata, atat timp cat, inca, tu esti in sufletul meu. Si acum, si dincolo de viata.
George-Suflete,ne nastem pentru a muri si murim pentru ca altii sa se nasca. Iar cat traim ne gandim la acest sfarsit iminent.Aceasta este legea vietii pe Terra,dar si legea nemuririi.
Gabi-Si totusi, incotro ne indreptam suflete? Va exista, oare, cu adevarat acel sfarsit al omului, despre care s-a vorbit dintotdeauna?
George-Nu va exista sfarsit, ci inceput.Am mai vorbit despre acest aspect,exemplul cel mai elocvent sunt eu.Viata nu se sfarseste pe Terra ci continua atunci cand omul ajunge Acasa. Aici este adevarata viata.La voi este un fel de pregatire.
Gabi- Am realizat ca existenta noastra pe aceasta planeta, sta sub semnul unei realitati blurate, chinuinde-ne in permanenta sa deosebim efectivul de aparent, rezultatul final neaflandu-se niciodata in multimea solutiilor. Incercarile asidue, de a avea incredere in ceea ce vedem, sunt zadarnice, caci ochii nostri pe acest pamant au termen de valabilitate, iar atunci cand nu vor mai fi capabili sa se deschida, inexistenta va fi noua noastra casa, unde cu siguranta va locui sinceritatea.
George-Sufletul meu as vrea sa mai comunicam, dar acum nu mai pot sa stau.Te rog sa nu plangi cand vii la cimitir.Stai linistita , iti voi transmite un mesaj de suflet.Iti promit!Te imbratisez Gabi.Pe curand.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu